Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

NOUTĂȚI

Activități cadre didactice

Bucuria colindelor

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, pe parcursul lunii decembrie, s-a desfășurat proiectul educațional ,,Bucuria colindelor” , inițiat de Liceul Teoretic ,,Grigore Gheba,”Dumitrești , reprezentat

Activități extrașcolare

De la tineri adunate și la bunicii dăruite!

Atunci când dăruiești, sufletul tău se bucură, iar viața ta capătă un alt sens. Sărbătorile sunt prilej de introspecție, dar și de împlinire și hrană

Activități cadre didactice

Crăciunul în sufletul meu

Activitate cu prilejul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos-„Craciunul in sufletul meu”; Unit de invat. implicate: Sc. Gim. Nr 1 Vulcaneasa si Sc. Gim. „Petre Mironescu

Evenimente locale

Școala Gimnazială Nr 1 Străoane – la biserica

Astăzi, copiii de la clasele 0-V de la Școala Gimnazială Nr 1 Străoane, însoțiți și de domnii învățători, au vrut să îi mulțumească Sfântului Nicolae

Evenimente locale

Vizita la hramul bisericii

Elevi ai Școlii Gimnaziale „Emil Atanasiu” Garoafa au participat astăzi la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Garoafa, la părintele paroh Constantin – Ovidiu Chirilă

Activități cadre didactice

„Șezătoarea verde- reciclare creativă”

„Șezătoarea verde- reciclare creativă” Astăzi, la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani, în cadrul programului Săptămâna Verde, alături de oaspeții noștri, elevi de la Şcoala

Activități cadre didactice

Cu Hristos pe cărările credinței

Activitate ” Cu Hristos pe cărările credinței” Parteneriat: Parohia Ivănceşti- SNFOR Buzău- Şcoala Primară şi Grădinița din localitatea Ivănceşti, com. Boloteşti

Anunțuri

Împreună cu Hristos în lume în mileniul III

Astăzi, la Parohia Gugești 2 cu hramul ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena’’, Protopopiatul Focșani 2, alături de Preotul paroh Curcă Dan, profesor Grecu Violeta Anca,

Scroll to Top